La Universitatea de Stat din Moldova studiază cei mai deosebiți și activi studenți, implicați în diverse activități curriculare și extracurriculare. Dovadă sunt cei șase bursieri de la USM, desemnați învingători în cadrul programului „Burse pentru viitorul tău”. Diana Dulger este printre câștigători: studentă în anul I, la Facultatea de Drept, vrea să devină un jurist de talie înaltă și un bun specialist în domeniul ales.

Olesea Moiseev: Diana, sunteți printre finaliștii programului „Burse pentru viitorul tău”.  Cum e să fii învingător? Ce emoții vă copleșesc?

Diana Dulgher: Bineînțeles, sunt doar emoții pozitive. La început, nu îmi venea să cred. Când am primit mesajul de felicitare am început a plânge, aveam emoții de bucurie, însă am conștientizat faptul că este o remunerare pentru munca pe care am depus-o în calitate de studentă.

O.M.: De unde ați aflat despre organizarea acestui program?

D.D.: Despre organizarea programului „Burse pentru viitorul tăuam aflat întâmplător, prin Internet, în timp ce citeam noutățile pe Facebook. M-am gândit că este o oportunitate pentru mine și am decis să depun dosarul de participare. Programul oferă posibilitate studenților să-și împlinească gândurile și să obțină noi succese la studii și în alte activități la care participă.

O.M.: Care sunt criteriile de eligibilitate pentru participarea la concurs?

D.D.: Criteriile de bază sunt reușita academică, eseul, dar și setul de acte care trebuie perfectat și prezentat. Referitor la eseu, am optat pentru tema „Dacă aș fi rectorul universității în care studiez, aș…” – a fost un eseu motivațional pentru studenți, a fost unul la care am depus mult efort și am venit cu idei noi care, cred eu, ar putea fi implementate pe viitor.

O.M.: Ați ales să faceți studii la Drept. Cum e să fii studentă la USM?

D.D.: Nu este deloc ușor, dar nu este ceva imposibil de realizat. După părerea mea, este cea mai bună facultate de drept din țară, unde se fac studii de calitate. Facultatea pe care am ales-o mă caracterizează pe mine, după zodie fiind Balanța, caut egalitatea peste tot. Universitatea de Stat este cea mai prestigioasă instituție de învățământ superior care oferă studenților o înaltă pregătire de specialitate. Facultatea de Drept este una modernă, cu cei mai calificați profesori și care investesc enorm în pregătirea noastră, a studenților.

O.M.: Cât de accesibilă este obținerea unei „Bursei pentru viitorul tău” pentru studenţi?

D.D.: Este o bursă accesibilă pentru toți cei care prezintă interes față de proiecte, programe, inițiative și alte acțiuni menite să susțină, să implice și să motiveze studenții pentru participare. Trebuie de dat dovadă de responsabilitate și de muncit mult, anume aceste două calități, după părerea mea, sunt esențiale pentru a deveni un specialist bun în materia dreptului.

O.M.: Bursele întotdeauna au fost și sunt mult așteptate de către studenți. Ce trebuie să cunoască un student care aspiră la astfel de burse considerabile?

D.D.: Trebuie să cunoască condițiile de eligibilitate, setul de acte necesare, elaborarea corectă a unui CV, conform standardelor și desigur trebuie mereu să creadă în ceea ce își dorește. Orice efort este răsplătit, dacă ai curaj și îți încerci norocul. În prezent sunt foarte multe oportunități deschise studenților.

O.M.: Premiile au fost oferite, având menirea să acopere necesităţile ce ţin de efectuarea studiilor? Cum veți cheltui dumneavoastră acești bani ?

D.D.: Voi folosi banii primiți pentru achitarea taxei de școlarizare pentru următorul an de studii, dar și pentru necesitățile educaționale. Aș vrea să îmi procur și niște cărți de specialitate de care am nevoie.

O.M.: Norocul vă însoțește activitatea studențească. Ce succese ați mai obținut?

D.D.: Sunt la primul succes în activitatea mea studențească, deoarece sunt abia la început, fiind în anul întâi de studii. Am rezultate excepționale în activitatea extracurriculară, sunt campioana Republicii Moldova la sambo și dețin titlul de candidată în maeștri ai sporturilor la sambo. Datorită sportului pe care îl practic mai mult de șapte ani, am învățat să fiu puternica, atât fizic, cât și moral, să fiu mai încrezută în ceea ce fac. Totodată, sunt organizată și disciplinată, ceea ce îmi ajută enorm să reușesc și la studii.

O.M.: Care sunt planurile de viitor, după absolvirea studiilor de licență?

D.D.: Am planuri mari pentru viitor. După absolvire, vreau să-mi fac studiile la master și să obțin licența de avocat. Dar scopul de bază este să devin un jurist de talie înaltă și un bun specialist în domeniul ales. Un specialist profesionist mereu va fi la mare căutare. Doresc să contribui la prosperarea țării – Republica Moldova, să devin un cetățean care muncește spre binele și dezvoltarea țării sale.

O.M.: Ce mesaj aveți pentru studenții din țara noastră?

D.D.: Aș vrea să le doresc mult succes tuturor studenților! Să fie încrezuți în ceea ce fac și să nu ezite niciodată să acumuleze cunoștințe noi. Viitorul aparține tineretului, de aceea – curaj, putere, inițiativă și energie! Munca este cheia succesului!

O.M.: Vă mulțumim pentru participarea la interviu. Felicitări pentru obținerea bursei în cadrul programului „Burse pentru viitorul tău” și pentru multiplele realizări pe care le-ați obținut în cariera sportivă. Diversitatea și complexitatea ocupațiilor dumneavoastră sunt impresionante și constituie o dovadă concludentă că performanța poate fi atinsă nu numai într-un singur domeniu. Totodată, pot servi drept motivație pentru tineri să persevereze în calea spre visul pe care îl au. Succese, baftă și multe realizări în continuare!

Interviul a fost realizat de Olesea Moiseev, specialist în cadrul Serviciului Imagine și Relații Publice al USM.

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved