Interviu cu Cătălina Cebotarescu, studentă la USM, beneficiară a programului  „Burse pentru viitorul tău”

Universitatea de Stat din Moldova întotdeauna s-a aflat în topul universităților din țară în ceea ce privește obținerea locurilor de frunte de către studenții săi, în cadrul concursurilor, programelor de burse, proiectelor pentru tineri ș.a. Printre cei șase bursieri de la USM, desemnați învingători  în cadrul programului „Burse pentru viitorul tău”, este și Cătălina Cebotarescu, studentă în anul II la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, care ne-a împărtășit sentimentele de bucurie și entuziasm în interviul ce urmează.

Olesea Moiseev: Cătălina, sunteți învingătoare a programului „Burse pentru viitorul tău”. Dorim să cunoaștem în ce constă programul și cum ați aflat despre organizarea lui?

Cătălina Cebotarescu: Programul „Burse pentru viitorul tău” este organizat cu suportul financiar integral al BC „Moldova Agroindbank” SA și susținut de Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării şi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale din Republica Moldova. Acest program are ca scop susținerea și sprijinirea tinerilor cu reușite academice înalte și implicați in activități extracurriculare ce nu au posibilități financiare suficiente pentru a-și acoperi corespunzător necesitățile pentru efectuarea studiilor. Câștigătorii sunt desemnați în urma analizei dosarelor depuse de participanți de către o comisie special constituită în acest sens. Evaluarea dosarelor se realizează în baza unor criterii esențiale bine determinate.

Despre oportunitatea de participare la acest program am aflat de la o cunoștință de a mea, care mi-a povestit despre condițiile și privilegiile aplicării la concurs. Ulterior, fiind foarte interesată, am căutat informații în mediul online, pagina Centrului de Informații Universitare, fiind cea unde am găsit cele necesare, inclusiv modelul formularului de aplicare.

O.M.: Ați ales să faceți studii la FRIȘPA. De ce la specialitatea „Administrație publică”?

C.C.: Profesionalismul, Inovația și Talentul sunt cele trei cuvinte-cheie ce caracterizează facultatea FRIȘPA – o facultate activă care se mândrește cu peste două decenii de experiență academică și de cercetare în științele guvernării și mii de absolvenți dedicați serviciului, aflat în interesul cetățeanului.

Inițial eram extrem de nehotărâtă în ceea ce privește alegerea unei facultăți, pentru că am obținut loc cu finanțare din bugetul de stat atât la USM, cât și la USMF, însă într-un final am decis să rămân la USM, fiindcă administrația publică oferă foarte multe oportunități de angajare și mi-a fost mai aproape sufletului. Am optat pentru această specializare, fiindcă doresc să contribui la edificarea unei guvernări eficiente, profesioniste și de încredere. Aprecierile pozitive și motivele pro invocate de unele rude și cunoscuți ce activează în acest domeniu au constituit un alt factor motivant în alegerea facultății. Nu regret nicidecum că am optat pentru această specializare, ba din contra, sunt extrem de fericită și mulțumită fiindcă îmi place, și cel mai important e că mă regăsesc în acest minunat domeniu, iar dacă faci ceea ce îți place te poți cu adevărat realiza.

O.M.: În acest an, 2021, la concurs au fost depuse un număr record de dosare – 127. Cum credeți, care au fost punctele majore ale dosarului dvs.?

C.C.: Am analizat și eu statistica dosarelor și am observat că în acest an au fost depuse într-un număr colosal, raportând la situația din anii precedenți. Sinceră să fiu, nu m-am gândit că o să mă regăsesc printre câștigătorii din acest an, pentru că în al doilea an șansele sunt mai mici, comparativ cu anul întâi. Totuși, nu mi-am pierdut speranța, am așteptat foarte mult publicarea rezultatelor și am fost foarte impresionată și fascinată când am primit acel e-mail îmbucurător de la coordonatorul de proiect. Consider că punctele forte ale dosarului au fost media academică înaltă și implicarea în activități extracurriculare, aceste aspecte fiind prioritare pentru studenții care participă repetat la concurs.

O.M.: Cât de accesibilă este obținerea unei „Burse pentru viitorul tău” pentru studenţi?

C.C.: Consider că obținerea unei „Burse pentru viitorul tău” este destul de accesibilă, deoarece cerințele stipulate pentru depunerea dosarelor nu sunt atât de mari. Important e ca să se întrunească aceste cerințe și să existe dorință și motivație din partea celor ce optează pentru o asemenea bursă. Totodată, aș putea preciza, că numărul burselor este limitat, de aceea au prioritate și acced cei mai buni dintre cei mai buni. Însă, în Republica Moldova există mulți studenți capabili, străduitori, cu reușite și rezultate academice destul de frumoase și dornici de a descoperi noi orizonturi, de aceea aceștia trebuie să fie mândri de ei și să nu ezite să aplice la programe și proiecte precum este programul „Burse pentru viitorul tău”.

O.M.: Bursele întotdeauna au fost și sunt multașteptate de către studenți. Ce trebuie să cunoască un student care aspiră la astfel de burse?

C.C.: Într-adevăr bursele sunt o sursă de motivare, încurajare și promovare pentru studenți și sunt foarte așteptate. În viziunea mea, un student ce aspiră la o asemenea bursă trebuie să muncească mult și să contribuie zi de zi la lărgirea cunoștințelor sale, să tindă spre atingerea unor noi performanțe, să studieze din plăcere și orice bariere ar întâmpina să le ocolească și să meargă cu fruntea sus mai departe, fiindcă doar așa va putea duce la bun sfârșit scopul ce și-l propune. În cazul în care decide să aplice la vreun concurs, este necesar să se gândească la stabilirea unei modalități eficiente de gestionare a banilor primiți, pentru că doar așa va putea cu adevărat înțelege meritul veritabil al succesului său.

O.M.: Printre concurenții competitivi ai concursului ați demonstrat că sunteți una dintre studenții cei mai buni. Cum ați reușit?

C.C.: Consider că am reușit să demonstrez acest lucru prin succesele mele, munca asiduă depusă pe parcursul anilor, prin certificatele și diplomele ce atestă o implicare activă în viața studențească, dar și prin media academică foarte bună, datorată desigur cunoștințelor complexe de specialitate.

O.M.: Premiile au fost oferite, având menirea să acopere necesităţile ce ţin de efectuarea studiilor? Cum veți cheltui dumneavoastră acești bani ?

C.C.: Deoarece ne aflăm într-o perioadă destul de complicată, când pandemia ne-a adus într-o nouă realitate, din acești bani mi-am propus ca să-mi procur un laptop care îmi va facilita destul de mult activitatea și îmi va oferi posibilitatea să câștig în timp. Totodată, doresc să-mi procur mai multe cărți de specialitate, dar și de suflet pentru că îmi place foarte mult să citesc și să pătrund în lumea interioară a cărților.

O.M.: Norocul vă însoțește activitatea studențească. Ce succese ați mai obținut?

C.C.: La acest capitol aș putea spune că norocul și succesul la învățătură mă însoțește încă de mică. Atât în perioada studiilor gimnaziale, cât și ale celor de la colegiu am reușit să fiu printre cei mai buni. Mereu am fost activă și implicată în diverse activități, precum concursuri, olimpiade și conferințe și am reușit să obțin locuri premiante. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu în frunte și să tind spre atingerea de noi țeluri și succese. Cu toate că acest lucru presupune muncă continuă și depunere de efort, totuși nu am căzut pradă provocărilor și am optat pentru a-mi duce scopurile la bun sfârșit. Sunt extrem de bucuroasă că după absolvirea gimnaziului mi-am continuat studiile la colegiu, pentru că pe lângă diploma de studii profesional-tehnice și calificarea „Agent de turism” am reușit să acumulez un bagaj bogat de cunoștințe în mai multe domenii, dar și experiențe în ceea ce privesc concursurile, conferințele și alte activități extracurriculare și am devenit pregătită pentru a accede la studiile universitare. Ca succes al meu consider și colecția de poezii personale, poezii de suflet, scrise cu mare drag și dragoste din propriile trăiri și emoții. Totodată, aș putea preciza, mă bucur că fac parte din cadrul USM Debate Club, sunt membră a Clubului Tânărului Funcționar Public, până în februarie curent am fost secretar al Guvernului Studențesc FRIȘPA, iar în momentul de față am calitatea de membră a acestuia.

O.M.: Care sunt planurile pe viitor, după absolvirea studiilor de licență?

C.C.: După absolvirea studiilor de licență îmi propun să aplic la un program de master, în cadrul Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative. Totodată, doresc să mă angajez în domeniu, să mă implic în diverse proiecte ce vizează nemijlocit administrația publică și să contribui la dezvoltarea mea profesională.

O.M.: Ce mesaj aveți pentru studenții din Republica Moldova?

C.C.: Timpul este limitat, de aceea trebuie să fie prețuit și folosit rațional. În această ordine de idei, vreau să îndemn studenții din Republica Moldova să-și asculte inima și să-și urmeze visurile, să se ghideze mereu de propriile lor dorințe și, foarte important, să nu se lase ademeniți de cei ce doresc să le inunde aspirațiile și să le spulbere succesul. Dragi studenți, fiți curajoși, puternici și perseverenți, luptați pentru binele și succesul vostru orice-ar fi!

O.M.: Mulțumim pentru participarea la interviu și pentru o comunicare eficientă și interesantă. Orice inițiativă este binevenită atunci când produce efecte și contribuie la calitatea procesului de cunoaștere și cercetare. Programele de burse pentru studenți reprezintă o motivație forte a parcursului educațional, ceea ce conduce spre valorificare și perfecțiune. Felicitări cordiale pentru obținerea bursei, al doilea an consecutiv, în cadrul programului „Burse pentru viitorul tău”! Succese mari și noi oportunități de realizare!

Interviul a fost realizat de Olesea Moiseev, specialist în cadrul Serviciului Imagine și Relații Publice al USM.

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved