Interviu cu Anna Rusnac, doctorandă la specialitatea științifică: Chimie coordinativă, anul III, Școala doctorală de științe chimice, USM, deținătoare a Bursei de excelență a Guvernului RM

V.P.: În primul rând am vrea să vă felicităm cu ocazia obținerii Bursei de excelență a Guvernului RM! Cine este, de unde vine, din ce familie provine tânăra cercetătoare-doctorandă Anna Rusnac?

A.R.: Vă mulțumesc. Mă numesc Anna Rusnac, sunt chimistă, activez ca tânăr cercetător la USM. Sunt căsătorită cu Roman Rusnac, care este, de asemenea, chimist, se poate spune că suntem dintr-o bancă, am învățat împreună la licență, master, după finalizarea masterului ne-am căsătorit și împreună am fost admiși la doctorat. Noi ne susținem mereu și vreau să-i adresez un mare mulțumesc soțului pentru meritele pe care le-am obținut. Sunt și mamă, după doi ani de căsătorie (și doctorat) a apărut pe lume fiica noastră, Elena, pe care o iubim nespus de mult. Apoi am stat în concediul de îngrijire a copilului doi ani, iar din noiembrie 2020 am reluat studiile la anul trei de doctorat.

M-am născut în Federația Rusă, în orașul Iujnouralsk, raionul Celiabinsk. Acolo s-au întâlnit părinții mei, mama făcea studii superioare la Facultatea de Matematică, calificarea matematician, profesor, la Universitatea de Stat din Celiabinsk (Челябинский государственный университет (ЧелГУ), iar tata își urma studiile superioare de navigator-avia militar la ЧВАКУШ (Челябинское Высшее Военное Авиационное Краснознаменное Училище Штурманов), astfel în grupa mamei majoritatea erau fete, iar la tata invers. De Revelion s-a dat o petrecere, la care au fost invitați băieții de la ЧВАКУШ și fetele de la ЧелГУ, așa au făcut cunoștință părinții mei. Tatăl meu este moldovean, iar mama de origine rusă. Când am împlinit un anișor am venit să locuim în Republica Moldova. Am un frate, care se numește Petru, mai mic cu șase ani. În prezent, tata a ieșit la pensie militară, lucrează ca instructor auto, iar mama în 2019 a obținut diplomă de studii superioare de master la USM cu titlul de master în științe ale educației, domeniu general de studiu: Științe ale educației, program de master „Consiliere pentru probleme de familie”. Am fost crescuți cu dragoste, iar cartea, disciplina, tradițiile au fost prioritare. Părinții mei, deasemenea, m-au susținut în tot ceea ce am făcut și fac și lor le spun un mare MULȚUMESC!!!

V.P.: Inspirată povestire. Familia cu tradiții frumoase este întotdeauna importantă. Vă dorim să fiți sănătoși, să rămâneți la fel de uniți, plini de dragoste și optimism, preocupați de studii și frumos. De ce ați ales chimia ca profesie? De ce cercetare, doctorat la USM?

A.R.: Chimia mi-a plăcut încă din școală, chimia este tot ce ne înconjoară și mi-a fost interesant să cunosc din ce este creată lumea. Dragostea față de această disciplină mi-a cultivat-o și profesoara, Ana Dascaliuc, care preda lecțiile foarte captivant și cu dăruire de sine, dar și punea notele just și cinstit, un exemplu de-al meu: dacă ai învățat azi și ai răspuns bine – aveai 10, iar dacă în următoarea zi nu învățaseși, pe lângă 10 luai și un doi, dar dacă voiai să corectezi doiul trebuia să dai mult din coate, ceea ce am și făcut, apoi și bacalaureatul l-am ales la chimie.

De ce cercetare? Deoarece îmi place să sintetizez molecule noi, mai complicate, cu proprietăți noi, care, posibil, vor deveni și medicamente noi.

V.P.: Ați ales să faceți doctoratul la chimia coordinativă. Explicați-ne, vă rog, și pentru un public neavizat, de ce e importantă chimia coordinativă?

A.R.: Chimia coordinativă are la bază studiul combinațiilor coordinative, care sunt alcătuite din molecule organice care au seturi de atomi donatori de electroni așa ca: azotul, oxigenul, sulful care coordonează (fac legătură) către elemente de tranziție (metale 3d).Combinațiile coordinative cu elemente de tranziție sunt asemănătoare celor din lumea vie, ca de exemplu, clorofila (este o combinație coordinativă în centrul căreia este (Mg), hemoglobina (Fe), hemocianina (Cu), care sunt larg răspândite în lumea vie, unde joacă un rol biologic important. Cercetătorii din întreaga lume tind să sintetizeze medicamente noi care să fie asemănătoare lumii vii, pentru ca acestea să fie asimilate de către organism, apoi metabolizate fără intermediari toxici. Din această cauză chimia coordinativă a devenit un studiu de interes și se dezvoltă activ astăzi.

V.P.: Dacă puteți să ne vorbiți despre tema tezei de doctorat, despre actualitatea ei, despre cine vă îndrumă?

Tema tezei mele de doctorat este: „Sinteza și proprietățile biologice ale combinațiilor coordinative cu unele biometale în baza tiosemicarbazonelor ce conțin 4-aminobenzoat de etil”.

Tiosemicarbazonele sunt o clasă importantă de compuși organici care au atras semnificativ atenția industriei farmaceutice, datorită activității lor biologice bogate cum ar fi: antibacteriană, antifungică, antivirală, antimalarică, antitumorală și altele.

4-Aminobenzoatul de etil este un anestezic, utilizat: intern, în calitate de anestezic la gastralgie, esofagită, ulcer peptic al stomacului și duodenului. Extern: la inflamația acută a urechii medii, dureri în canalul auditiv extern, urticarie, boli ale pielii însoțite de mâncărime; fisuri perianale, hemoroizi.

Introducerea 4-aminobenzoatul de etil în poziția 4(N) a tiosemicarbazonelor permite posibilitatea creării a noi compuși cu potențial antitumoral, scheletul cărora va fi alcătuit din două părți: pe de o parte cu proprietăți antitumorale, iar pe de altă parte cu proprietăți anestezice.

Coordinarea tiosemicarbazonelor la metale 3d, de exemplu cuprul(II), este benefică deoarece reduce doza concentrației minime de inhibiție (reduce doza aproximativ de 5-10 ori) în comparație cu tiosemicarbazonele necoordinate.

Moleculele, pe care le sintetizez, sunt testate la proprietățile biologice, și anume anticancer, pe diferite tipuri de celule de cancer. Cancerul este a doua cauză majoră de deces în țările industrializate. În prezent, există o gamă largă de compuși diferiți, cu diverse mecanisme de activitate anticanceroasă pentru tratament. În pofida diversității medicamentelor, cancerul se dovedește, adesea, a fi de nevindicat, datorită dezvoltării rezistenței la medicament. Deci, există o necesitate constantă de compuși chimioterapeutici noi cu activitate antitumorală înaltă și selectivă, care pot depăși rezistența celulelor tumorale după chimioterapiile anterioare efectuate.

Conducătorul științific al disertației mele este academicianul, dr. hab. prof. univ. Aurelian Gulea. Împreună am ales tema cercetării și părțile componente din care va fi compusul organic și cu ce metale va coordina. Pe tot parcursul doctoratului Dumnealui mă ghidează, îmi recomandă ce experiențe să efectuez, mă susține. Majoritatea lucrului pe care îl îndeplinesc este sinteza (se poate de spus designul) compușilor organici și a combinațiilor coordinative, după care cu ajutorul diferitor metode chimice și fizico-chimice confirm structura acestora. După ce avem confirmată structura, trimitem probele la cercetări anticancer, lucrând în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

V.P.: Vă mulțumim pentru detaliile oferite despre munca dvs. asupra tezei. Este foarte incitant, în special când conștientizăm că cercetările vor avea finalitate și vor contribui la combaterea cancerului. În cadrul Școlii doctorale de științe chimice la USM aveți parte de experiențele unui adevărat cercetător?

A.R.: Întotdeauna este loc de mai bine și condițiile de lucru trebuie îmbunătățite, dar în linii generale, da, mă simt adevărat cercetător, sunt toți reactivii de care am nevoie, ustensile, aparataj și cercetători care lucrează împreună cu mine.

V.P.: După susținerea tezei de doctorat unde vă propuneți să activați?

A.R.: Mă gândesc să deschid o afacere proprie, am auzit odată la radio că în Moldova se cresc diferite plante așa ca: mușețelul, levănțica și altele, dar laboratoare de extracție nu avem. Noi vindem plantele peste hotare, apoi tot de la ei cumpărăm extractele, pe care le utilizăm în continuare la producerea cosmeticii, tincturilor medicamentoase.

V.P.: Ce frumos, interesant și mai ales util pentru noi toți. Cum vedeți chimia în viitor? Care dintre domeniile ei se vor dezvolta cel mai intens, după părerea dvs.?

A.R.: Chimia merge într-un pas cu dezvoltarea societății și va fi întotdeauna solicitată. Cred că domeniul care este strâns legat cu medicina se va dezvolta cel mai intens, deoarece oamenii doresc sa trăiască mai mult, să învingă toate bolile, să fie cât mai mult posibil tineri…

V.P.: Ce am putea face ca chimia să devină mai atractivă pentru tinerii de astăzi, astfel încât aceștia, ca și dvs., să-și aleagă chimia ca profesie?

A.R.: Chimia are un mare plus față de celelalte discipline, experimentul, care atrage atenția tuturor învățăceilor, însă cu părere de rău în școli este prea puțin aplicat. În al doilea rând, trebuie de explicat tinerilor că devenind chimist ai posibilitate de alegere largă de a activa în diferite domenii în calitate de cercetător, profesor, criminalist, controlor vamal, controlor alimentar, laborant la o secție de producere a medicamentelor, în vinării și multe altele.

V.P.: Ce le-ați recomanda tinerilor cercetători-chimiști?

A.R.: Totul e în mâinile voastre, munciți și vă veți atinge scopurile.

V.P.: Dar despre chimia relațiilor interumane ce ne puteți spune?

A.R.: Chimia relațiilor interumane e ceva interesant, când te îndrăgostești simți fluturași în stomac, îți bate inima mai repede, transpiră palmele, mai ales când persoana dragă te privește, roșești etc.

Ce este dragostea? Fiecare persoană are, probabil, propria sa definiție. Din punct de vedere chimic, totul este mult mai concret. Toate procesele de la începutul dezvoltării relațiilor sunt însoțite de eliberarea anumitor hormoni. Deci, dacă cineva ar trebui să sintetizeze vreodată iubirea, aceasta are deja o formulă:

 

Tabel: Hormonii iubirii

 

Formulă Denumirea hormonului Descrierea Îl putem obține și pe altă cale
dopamina Fluturași în stomac.

Se produce la îndrăgostire, ne dă sentimentul de a dori să fim mai aproape de omul drag.

Nu vede nici o latură negativă a partenerului.

Consumând banane sau căpșuni (în cantități mici)

 

adrenalina A simți o scânteie.

Hormon de inspirație, din cauza lui noi suntem gata la orice.

A sări cu parașuta. Box (luptătorii nu simt durerea din cauză că elimină adrenalina care are efect de neutralizarea durerii)
endorfina Persoana iubită e cel mai puternic și mai sigur sprijin.

Hormonul liniștii, plăcerii este produs la contact apropiat.

 Raze ultraviolete,

frecventând solariul.

Sport.

serotonina Cât de bine e să fii fizic, pur și simplu, aproape de persoana dragă.

Hormonul plăcerii

Consumând cașcaval tare (în cantități mici)

 

oxitocina Dragostea voastră este reciprocă.

Hormon de atașament.

Este foarte prezent la mire și mireasă.

Apare în timpul îmbrățișării și nu e neapărat să fie cu o persoană.

Încă un moment interesant, vii stresat acasă de la lucru, stresul se datorează hormonului cortizon, care poate fi ușor neutralizat cu ajutorul hormonul oxitocina, deci o îmbrățișare dulce a partenerului te face să uiți de toate neplăcerile.

Oamenii își mai aleg partenerii după miros. Omul nu are feromoni ca animalele sau insectele. A fost efectuată o cercetare: 50 de bărbați au primit cămăși identice și săpun de igienă care nu neutralizează mirosul corpului (fără adausuri), ei trebuiau să le poarte două zile, apoi erau strânse și date femeilor ca să-și aleagă după miros, care îi place mai mult. Acest miros al corpului ne vorbește despre sistemul imunitar, femeilor le-a plăcut mirosul bărbaților cu sistem imunitar total diferit de al lor și nu le-a plăcut mirosul cu sistem imunitar asemănător. Astfel, noi facem o selecție inconștient, că să avem copii cu imunitate mai puternică, pe de o parte, luată de la mamă, pe de altă parte, de la tată. Iar dacă ar fi invers, copiii s-ar naște cu imunitate mai scăzută, ceea ce ar duce la îmbolnăviri mai frecvente.

V.P.: Ce înseamnă totuși puterea științei, a chimiei, până și relațiile interumane pot fi explicate. Cum e să fii o profesionistă și o familistă bună?

A.R.: Ca să fii o profesionistă și o familistă bună trebuie să-ți planifici bine ziua, eu știu ce zic, căci am acasă un copil mic și nu pot să stau la universitate până seara târziu, îmi fac planul de acasă, vin la lucru, încep sinteza, până merge reacția (de ex. se încălzește 1 oră sau 2), trec la alte activități, filtrez deja substanțe sintetizate, cercetez structura, punctul de topire, cromatografia în strat subțire, analiza cu infraroșu, analiza RMN, mă duc la consultație cu conducătorul și multe altele… Da, ca să fii o familistă bună trebuie să ai încredere în partenerul tău, să-l susții, să-l ajuți la nevoie, să comunici și ai să fii răsplătită tot cu aceeași monedă, iar dacă mai ai și copil acasă trebuie să ai multă răbdare, cum se spune cu răbdarea treci și marea. Sunt fericită că am copil, mă simt femeie cu adevărat, cu apariția Elenei pot spune că m-am maturizat. Se spune că femeia se maturizează după ce naște un copil, bărbatul rămânând băiat. Eu sunt doar parțial de acord cu această afirmație, deoarece bărbatul care participă la educația copilului, se interesează, crește și el și atinge un alt nivel de maturitate, împreună cu femeia. Soțul meu mi-a spus odată: „După ce a apărut Elena am început să comunic mai ușor cu studenții, mă simt mai încrezut în forțele proprii…”

La finele dialogului nostru, vreau să vă doresc să aveți parte de toată gama de hormoni enumerați mai sus, să vă găsiți jumătatea, să aveți copii sănătoși, să munciți la locul de muncă care vă place și să trăiți viața din plin.

V.P.: Ținem să-i aducem mulțumiri Annei Rusnac, pentru că ne-a permis să o cunoaștem mai bine, să descoperim lumea complexă a unui tânăr doctorand chimist promițător, apreciat înalt și prin oferirea Bursei de excelență a Guvernului RM, să-i urăm realizarea tuturor obiectivelor trasate, sănătate și prosperitate familiei sale frumoase.

Interviul a fost realizat de Viorica Pistrui, specialist principal în cadrul Serviciului Imagine și Relații Publice al USM.

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved