Codul educaţiei al Republicii Moldova 

Hotărâre pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar

Legea privind sistemul unitar de  salarizare în sectorul bugetar

Legea   voluntariatului

Regulamentul-cadru de organizare, de desfășurare a concursului și de ocupare a funcțiilor didactice și științifico-didactice în invățământul superior 2021

Ordin de modificare a Regulamentului-cadru privind organizarea examenului de finalizare a studiilor superioare de licenta

Nomenclatorul domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor în învățămîntul superior

Corelarea titlurilor de Licențiat – Master – Doctor/ Doctor habilitat

Regulamentul-cadru privind organizarea şi funcţionarea organelor de conducere ale instituţiilor de învăţământ superior din Republica Moldova

Regulamentul-cadru privind modul de alegere a rectorului instituţiei de învăţămînt superior din Republica Moldova

Regulament – cadru cu privire la normarea activităţii ştiinţifico-didactice în învăţămîntul superior

Regulament-cadru al facultatii

Regulament-cadru al catedrei instituţiei de învăţămînt superior

Regulament-Cadru cu privire la mobilitatea academică în învăţămîntul superior

Regulamentul-cadru privind stagiile de practică în învăţămîntul superior

Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de finalizare a studiilor superioare de licenţă

Regulamentul–cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea structurilor de autoguvernanţă studenţească

Plan-cadru pentru studii superioare de licenţă (ciclul I), de master (ciclul II) şi integrate  2020

Regulamentul de organizare a studiilor superioare de licență (ciclul I) și integrate

Regulament privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III

Regulament cu privire la condiţiile de ocupare a locurilor cu finanţare bugetară în instituţiile de învăţămînt superior de stat din Republica Moldova

Regulamentul de atribuire a calificativelor tezelor de doctorat

Regulament de organizare și desfășurare a programelor de postdoctorat

Ghid de implementare a Sistemului de Credite de Studii 

Metodologia de evaluare a dosarelor pentru acordarea Bursei de excelență a Guvernului și Bursei pe domenii științifice 

Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea studiilor superioare de master – ciclul II

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved