Misiune 
Universitatea de Stat din Moldova este o instituţie de stat de învăţământ superior a cărei misiune este:

  • formarea cadrelor de înaltă calificare pentru economia naţională, capabile să activeze în condiţiile, în schimbare ale vieţii şi economiei de piaţă;
  • organizarea şi desfăşurarea de cercetări ştiinţifice fundamentale şi aplicative, orientate spre soluţionarea problemelor actuale socio-economice şi realizarea transferului tehnologic al rezultatelor cercetării ştiinţifice universitare.

Universitatea de Stat din Moldova îşi propune drept obiectiv:

  • Pregătirea universitară în diverse domenii şi formarea ansamblului de competenţe necesare integrării socio-profesionale.
  • Dezvoltarea potenţialului ştiinţific în domeniile de formare a specialiştilor; dezvoltarea şi promovarea ideilor, teoriilor, concepţiilor ştiinţifice prin activitatea de cercetare desfăşurată de personalul didactic şi studenţi.
  • Promovarea valorilor/reperelor axiologice general-umane şi naţionale; formarea profilului etic şi civic al tineretului studios.
  • Asigurarea calităţii învăţământului superior şi a serviciilor educaţionale prestate.
  • Participarea la elaborarea politicilor şi strategiilor educaţionale , dar şi la implementarea acestora în învăţământul superior.
  • Integrarea în spaţiul european al învăţământului superior şi de cercetare.

Identitate

Stema şi drapelul USM sunt unele din cele mai importante valori ale Universități de Stat din Moldova care reprezintă identitatea distinctă, care corespunde fundamentelor axiologice ce stau la baza activităţii USM. În acest context au fost elaborate stema şi drapelul Universității.

Stema USM

Culoarea verde a câmpului scutului este culoarea distinctivă a Universităţii de Stat din Moldova (Decizia Senatului USM din 29.06.2004, proces verbal nr. 13). În heraldică verdele este culoarea destinului şi speranţei, a naturii şi sănătăţii, a prospeţimii şi tinereţei, a frumuseţei şi bucuriei. Capul de bour, având între coarne o stea cu cinci raze şi flancat la dreapta de o roză (soare) la stânga – de semilună, reperzintă stema istorică a Ţării Moldovei. Acest blazon vechi încorporat în stema USM marchează trei ipostaze ale instituţiei:

  • USM – instituţie universitară din Moldova
  • USM – instituţie universitară de stat
  • USM – instituţie universitară de nivel naţional.

Al doilea element al stemei se compune din 3 cărţi care însoţesc blazonul moldovenesc. Cartea este un simbol universal al ştiinţei şi înţelepciunii şi însemnul tradiţional al majorităţii stemelor instituţiilor de învăţământ. În heraldică cartea închisă este un simbol vechi, tradiţional cu o vădită aluzie la Biblie. Prezenţa a trei cărţi pe stemă simbolizează pregătirea la USM a specialiștilor în cele trei domenii: ştiinţe exacte, ştiinţe ale naturii şi ştiinţe umanistice. Scutul este timbrat de o tocă – unul din însemne ale funcţiei de profesor. Deviza „VITAE DISCIMUS” (pentru viaţă învăţăm) exprimă crezul corpului profesoral şi al absolvenţilor USM.

Drapelul USM

Drapelul presupune un fundal alb, în centrul căruia este amplasată stema Universităţii. Albul pânzei drapelului este albul filei de hârtie pe care se fixează cunoştinţele pentru a fi perpetuate. În acelaşi timp albul, sau argintul heraldic semnifică curăţenia, inocenţa şi înţelepciunea.

Descrierea heraldică detaliată a stemei şi drapelului USM

Istoric

Universitatea de Stat din Moldova (USM) este prima instituție de învățământ superior cu statut de universitate înființată în Republica Moldova.

Fondată la 1 octombrie 1946, cu denumirea inițială de Universitatea de Stat din Chișinău, de-a lungul timpului și-a format o reputație impecabilă la nivel național și internațional. Crearea ei a constituit un pilon de bază pentru dezvoltarea și consolidarea învățământului superior din țară.

Inițial, au fost deschise 5 facultăți: Istorie și Filologie, Fizică și Matematică, Biologie, Chimie, Geologie și Pedologie. În primul an (1946-1947), la cele 12 catedre au fost înmatriculați 320 de studenți, procesul educațional fiind ghidat de 35 de cadre didactice. În 1958, la USM a fost inaugurată secția învățământ cu frecvență redusă, care, la unele facultăți, continuă până în prezent. O oportunitate pentru pregătirea tinerilor specialiști a reprezentat, mai mulți ani la rând (1958-1981), secția serală.

În scurt timp, USM devine lider recunoscut al sistemului național de învățământ superior din țară, răspunzând la cerințele societății prin diversificarea programelor oferite și instituirea noilor subdiviziuni, catedre și facultăți, inclusiv: Facultatea de Economie (1953, 2002), Facultatea de Drept (1959), Facultatea de Inginerie și Tehnologie (1959), Facultatea de Limbi Străine (1964), Facultatea de Formare pentru Studenții Străini (1967), Școala de Jurnalism (1980), Facultatea de Filosofie și Psihologie (1994), Facultatea de Științe Politice (1995), Centrul de Calcul (1973).  Între anii 1946-1988, USM a fost parte componentă a sistemului universitar sovietic, gestionarea ei fiind dirijată de Moscova, capitala ex-URSS. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, au fost introduse schimbări esențiale în sistemul național de învățământ. Perioada 1988-1996, pentru universitate, se caracterizează prin perfecționarea formelor tradiționale de predare-învățare și aplicarea noilor tehnologii. La 19 ianuarie 1990, instituția primește denumirea ei actuală – Universitatea de Stat din Moldova.

Pe parcursul a mai mult de 70 de ani, USM a devenit un centru universitar de elită, atât la nivel național, cât și internațional. Circa 120 de mii de absolvenți ai acestei universități activează în diverse domenii, precum: economie, educație, cultură, justiție, politică etc. O mare parte din elita intelectuală a Republicii Moldova s-a format la USM.

Universitatea de Stat din Moldova este prima instituție de învățământ superior acreditată la nivel național (2001). Procesul educațional este realizat de o comunitate academică de prestigiu, care asigură desfășurarea acestuia la nivelul cerințelor pieței muncii, raliindu-se la paradigmele moderne de instruire prin aderarea, în mai 2005, la Procesul de la Bologna.

În 2011, la 65 de ani de la fondare, în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea învățământului universitar național și în promovarea reformelor în domeniu, pentru contribuția substanțială la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare și a tinerilor savanți, Universitatea de Stat din Moldova a fost decorată cu cea mai înaltă distincție de stat – „Ordinul Republicii”.

Începând cu anul 2013, potrivit rezultatelor clasamentului mondial Ranking Web of Universities, elaborat de Consiliul Superior de Investigații Științifice din cadrul Ministerului Științei și Inovării al Spaniei, Universitatea de Stat din Moldova se plasează pe primul loc în topul celor mai prestigioase universități din țară, fapt ce demonstrează că USM este o instituție de învățământ superior competitivă, iar absolvenții ei se bucură de un spectru larg de oportunități de angajare.

Universitatea de Stat din Moldova reprezintă spațiul în care este promovată libertatea academică. Aici au fost susținute în permanență pluralismul de opinii, creativitatea, precum și tendința de a asigura calitatea pregătirii specialiștilor de înaltă calificare, transformându-se într-un laborator al democrației cu idei generate în baza unui dialog constructiv între studenți și corpul profesoral.

USM beneficiază de o bază tehnico-materială modernă, ce corespunde standardelor internaționale, asigurând activitatea personalului academic și a studenților prin crearea unui mediu propice pentru procesul educațional și cel de cercetare. Universitatea pune la dispoziția studenților 6 blocuri de învățământ, 10 cămine, o bibliotecă universitară dotată cu săli de lectură, un Palat al Sporturilor, o Casă de Cultură, cantine, baze de practică și de agrement.

În prezent, Universitatea de Stat din Moldova este una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din țară. USM dispune de un contingent de cca 11 000 de studenți, care își fac studiile la peste o sută de programe de studii de licență și master, în cadrul a 11 facultăți și 4 școli doctorale.

Universitatea de Stat din Moldova este recunoscută în arealul învăţământului universitar internaţional şi este integrată într-o puternică reţea de cooperare internaţională: cca 110 de acorduri de colaborare bilaterală cu instituţii de învăţământ superior din 28 de ţări. Astăzi Universitatea de Stat este membră a Asociaţiei Internaţionale a Universităţilor (IAU), Agenţiei Universitare a Francofoniei(AUF) și a Asociaţiei Euroasiatice a Universităţilor (AEU).

În anul 2011, USM a devenit membră a Consorțiului Universităților din Republica Moldova – România – Ucraina (CUMRU), iar din 23 noiembrie 2018 este membră asociată a Consorțiului Universitaria, din care fac parte Academia de Studii Economice din București, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara.

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved