Universitatea de Stat din Moldova a obținut acreditarea în calitate de furnizor al serviciilor de formare continuă a mediatorilor, în baza Hotărârii nr. 6 din 19 aprilie, 2022 al Consiliului de mediere din Republica Moldova.

În acest sens, Facultatea de Drept în colaborare cu Centrul de Resurse pentru Formare Continuă își propun organizarea cursurilor de formare profesională continuă pentru mediatori. Laboratorul de Mediere din cadrul Facultății de Drept, lansat datorită parteneriatului Facultății de Drept cu Organizația Internațională pentru Dezvoltarea Dreptului (IDLO), este deschis pentru a crea spațiu educativ de dezvoltare profesională a mediatorilor.

În secolul XXI mediatorii vor fi la mare căutare, deoarece un mediator intervine atunci când negociatorii nu pot ajunge la un acord, dar doresc să evite un proces costisitor, consumator de timp și potențial ranchiunos. Se spune că prezența unui mediator, personalitatea și experiența acestuia, creează efectul de „Hatwthorne”, constând în eliminarea obstacolelor care blocau comunicarea dintre părți, și ajutându-i să genereze opțiuni valide pentru a ajunge la o înțelegere de tip win-win.

Un mediator profesionist va avea grijă de imaginea și cariera sa profesională prin a-și dezvolta competențele practice. Pe lângă competențele specifice domeniului medierii, un mediator profesionist posedă abilități care-i potențează activitatea de soluționare constructivă a conflictelor. Pentru realizarea programului de formare continuă a mediatorilor Departamentul Drept Procedural a elaborat Curriculum „Soluționarea prin mediere a conflictelor penale”, care   propune un spectru larg de subiecte menite să acopere necesitățile de dezvoltare profesională a mediatorilor – Aspecte problematice în aplicarea legislației cu privire la medierea conflictelor penale; Aspecte procesual penale ale medierii penale; Tehnici de mediere specifice medierii conflictelor penale etc.

Programul de formare continuă va propune în viitor și alte subiecte de interes profesional, cum ar fi: Tehnici de negociere avansată, Coaching și managementul conflictelor, Practivi colaborative, Divorț amical, Managementul stresului și autoreglarea emoțională etc.

Începând din septembrie 2022 agenda Centrului de Resurse pentru Formare Continuă va fi completată cu oferta educațională pentru mediatori.

Published miercuri, 18 mai 2022

Anunțuri și Comunicate

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională ...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an ...

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved