14 Studenți de la Specialitatea Servicii Hoteliere, Turism și Agrement, Facultatea de Științe Economice, USM însoțiți de către decanul Maria Hămuraru și profesorii de la Departamentul Economie, Marketing și Turism au participat în perioada 14-15 mai la cea de-a 9-a ediție a Festivalului Național Etnofolcloric „Dulce Floare de Salcâm”.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial în colaborare cu Primăria satului Văleni și Secția Cultură a Consiliului Raional Cahul.

Timp de două zile, studenții și profesorii au făcut drumeții și au participat la Parada Portului Popular. În cadrul primei drumeții, pe traseul „Calea Peștelui a domnitorului Petru Rareș”, studenții au descoperit unica sondă de extracție a petrolului din Republica Moldova și au fost Lacul Beleu care reprezintă o relicvă de aproape 6 mii de ani.

În drumeția pe „Colinele de aur” aflorimentul de la Văleni, au admirat colinele de culoarea galben aurie, monument al naturii de tip geologic sau paleontologic.

Festivalul a continuat cu Noaptea Muzeelor la Muzeul de Istorie și Etnografie din Văleni, unde localnicii, adunați în jurul unui foc de tabără, au recitat poezii, au cântat cântece și au depănat amintiri.

În ultima zi, studenții au vizitat cele opt pensiuni din localitate, fiecare având specificul propriu de turism rural. La fel, a fost organizată și Parada Portului Popular – la care au participat 12 ansambluri din zona de sud a Moldovei.

Prezența studenților de la Specialitatea Servicii Hoteliere, Turism și Agrement la activitățile respective au avut loc în contextul semnării Memorandului de colaborare între Facultatea de Științe Economice a USM și Centrul Pro-Europa Cahul privind constituirea Clusterului turistic „VIA CAHUL” în regiunea Cahul.

Published miercuri, 18 mai 2022

Anunțuri și Comunicate

POPUP

...

Universitatea de Stat din Moldova – gazda Simpozionului științifico-practic internațional NATO SPS ATC.G5816 ,,Monitorizarea și Protecția Infrastructurii Critice cu ajutorul Sistemelor fără Pilot”

În perioada 31 mai – 4 iunie Universitatea de Stat din Moldova în parteneriat cu Universitatea Sannio din Benevento (Italia), Universitatea din Žilina (Slovacia) și Universitatea ...

Universitatea de Stat din Moldova a participat la Forumul Formărilor și Angajabilității francofone

Reprezentanții Filierei francofone a Facultății de Drept și a celor două departamente de profil ale Facultății de Litere: Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică aplicată și ...

Universitatea de Stat din Moldova 2022 © All Rights Reserved